vineri, 12 august 2011

Cum puteţi descoperi dacă suferiţi de bruxism?

Bruxismul reprezintă o patologie cauzată de stres, ce se manifestă prin scrâşnirea, încleştarea involuntară a dinţilor. Această parafuncţie duce la uzura prematură a dinţilor şi la dureri faciale(migrene) sau ale articulaţiei temporo-mandibulare. 
Bruxismul afectează aproximativ 10% din populaţia globului, fiind cauzat în principal de stresul acumulat în timpul zilei, dar şi de cauze neurologice sau idiopatice. Bruxismul se manifestă cel mai des în timpul somnului. Din acest motiv, majoritatea persoanelor nu sunt conştiente că suferă de această afecţiune.

Cauze ale bruxismului ar putea fi:
- o întâmplare marcantă din trecut, supărarea, anxietatea, frica, durerea, frustrări refulate, disconfortul;
- oboseală prin lipsa odihnei;
- personalităţi agresive, perfecţioniste, obsesive sau persoanele hiperactive;
- tulburări de ocluzie – dinţii nu sunt aliniaţi corect sau sunt în erupţie;
- o obturaţie recentă sau o lucrare protetică recentă care e „mai înaltă”;
- complicaţii ale unor boli precum Huntington's sau Parkinson's
- efectele secundare neobişnuite ale unor tratamente psihiatrice, inclusiv cele cu antidepresive;
- unii medici incriminează şi obstruarea parţială a căilor aeriene prin hipertrofii amigdaliene sau vegetaţii adenoide (polipi).

Persoanele care prezintă cel mai ridicat risc de a suferi de bruxism sunt cele care:
-manifestă tulburări de somn ca sforăitul, apneea obstructivă, vorbitul în somn, comportamentul violent în timpul somnului
-sunt supuse unui nivel ridicat de stres
-fumătorii
-consumă regulat alcool
-beau mai mult de 6 ceşti de cafea pe zi
-urmează un tratament anti-depresie sau anti-anxietate.

Există două tipuri de bruxism: cel diurn, care se manifestă prin încleştarea dinţilor şi a maxilarului ca reacţie la diferiţi stimuli şi cel nocturn, caracterizat de scrânşnirea automată a dinţilor şi contracţii ritmice ale maxilarului.
O altă clasificare a bruxismului se poate face în funcţie de existenţa sau absenţa unei condiţii medicale anterioare apariţiei bruxismului, care ar fi putut să fie cauza pentru acesta din urmă. În cazul în care o asemenea condiţie este prezentă(de obicei tulburări psihice), vorbim de bruxism primar, iar în caz contrar, de bruxism secundar.
Studiile au arătat că bruxismul nocturn poate fi asociat cu multe alte afecţiuni, rezultatele demonstrând că această condiţie apare rareori singură. 
De obicei, bruxismul se manifestă în perioadele de trezire din timpul somnului, ceea ce indică şi o tulburare de somn, cea mai puternică asociere fiind(conform studiilor) cu apneea obstructivă-închiderea completă a căilor aeriene superioare. 
În funcţie de gradul de uzură a danturii şi de cauza acestei afecţiuni, medicul stomatolog vă poate recomanda un tratament corespunzător pentru bruxism. 
Remediile împotriva bruxismului sunt:
-terapiile menite să reducă nivelul de stres prin meditaţie, exerciţii de relaxare
-gutierele nocturne
-atelele acrilice de susţinere şi protecţie (splint-uri)
-procedurile de corectare a dinţilor pozitionaţi/aliniaţi necorespunzător: dacă dinţii sunt foarte tociţi şi aceasta a atras după sine probleme la masticaţie, este necesară aplicarea de coroane pentru a remodela complet suprafeţele pe care se efectuează masticaţia.

Gutierele sunt confecţionate dintr-un material transparent, flexibil, special pentru a se mula pe dinţi. Purtarea gutierei reprezintă doar o modalitate de a controla bruxismul şi nu de vindecare definitivă. Gutierele previn apariţia mobilităţii patologice a dinţilor, protejează reconstrucţiile din ceramică şi împiedică abrazarea patologică a dinţilor. De asemenea, medicul stomatolog poate corecta ocluzia incorectă prin şlefuirea „punctelor înalte” ale danturii şi prin obturaţii, coroane dentare sau tratament ortodontic.
În acelaşi timp, reducerea stresului şi agitaţiei constituie factori esenţiali în tratamentul bruxismului. 

Compresele fierbinţi pot ameliora durerile musculare cauzate de bruxism şi pot ajuta la relaxarea muşchilor feţei. 
Pentru bruxismul diurn, pacienţii trebuie să fie conştienţi de momentele în care scrâşnesc dinţii, care poate să aibă loc în activităţile cotidiene. Ei trebuie să conştientizeze existenţa acestui obicei vicios şi să încerce să îl evite.
Consultaţi medicul dentist dacă observaţi următoarele: dureri în articulaţia temporală, în urechi; dacă dantura este prost aliniată; dacă aveţi lucrări dentare incorect adaptate, vechi; dacă aveţi dinţii abrazaţi; dacă acuzaţi dureri de cap; dacă partenerul dumneavoastră se plânge de zgomotele din timpul somnului; sau dacă observaţi înrăutăţirea unui defect dentar existent.

Este foarte important ca imediat ce sesizaţi această problemă să se ia măsuri, deoarece, lasată netratată, poate duce la: abrazarea dinţilor; spasme şi dureri musculare; dureri de cap; degradarea, din punct de vedere estetic, a dinţilor, sensibilitate dentară; migrarea, fisurarea şi fracturarea dinţilor; perturbări ale somnului; oboseală matinală; mobilitate dentară patologică, leziuni ale obrajilor şi limbii produse de marginile ascuţite ale dinţilor abrazaţi.                                :-)



miercuri, 3 august 2011

Scăpaţi de coloraţiile şi petele de pe dinţi cu ajutorul AirFlow-ului sau Profijet-ului

          La baza igienei dentare personale se află modul de îngrijire dentară efectuat la domiciliu. Printr-o tehnică de periaj corectă, prin folosirea apei de gură şi a aţei dentare, nu doar că se previne apariţia cariei dentare şi a parodontopatiei, dar se şi îngreunează apariţia plăcii bacteriene şi implicit a tartrului dentar. Chiar şi respectând cu conştiinciozitate aceste reguli uneori nu se reuşeşte îndepărtarea tuturor petelor de natură exogenă (externă).
AirFlow este un dispozitiv care utilizează apă, aer şi pulbere de bicarbonat de sodiu pentru a îndepărta petele, placa şi depozitele moi de pe suprafeţele dinţilor. Datorită pulberii uşor abrazive de bicarbonat, se realizează în acelaşi timp şi lustruirea suprafeţelor igienizate.
Dispozitivul Air Flow dă rezultate spectaculoase în îndepărtarea tartrului nicotinic. Este, de asemenea, foarte util pentru curăţarea eficientă a lucrărilor fixe, în cadrul igienizării periodice (detartrajului).
Procedurile sunt lipsite de riscuri şi nu au efecte secundare de nici un fel asupra gingiilor sau dinţilor dumneavoastră.
   Air Flow-ul se utilizează pentru:

  • curăţarea suprafeţelor ocluzale înaintea sigilărilor;
  • curăţarea cu eficienţă maximă a coloraţiilor extrinseci (cafea, vin roşu, bacterii cromogene, ce produc pe suprafeţele dentare acele coloraţii negre);
  • mai mult decât atât, îndepărtează foarte eficient coloraţiile prezente interdentar, lucru care nu poate fi realizat nici cu ultrasunetele şi nici cu periuţa şi pasta abrazivă;
  • de asemenea, la finalul detartrajului cu ultrasunete, se foloseşte Air Flow-ul  în scopul lustruirii finale;
  • curăţarea/sablarea bonturilor înaintea cimentării de durată;
  • pentru igienizarea suprafeţelor dentare înaintea aplicării bracket-urilor. 
Deasemenea tratamentul asigură şi un masaj gingival eficient, astfel restabilind circulaţia de tip terminal.
La sfârşitul tratamentului de Air-Flow cu siguranţă vă ve-ţi bucura de o senzaţie de prospeţime şi o respiraţie plăcută.
Această tehnică de igienizare este indicată la intervale de cel puţin 3 luni (de la caz la caz).
S-a observat că la 98% dintre pacienţii la care s-a realizat un tratament profilactic cu Air Flow, sângerările gingivale au dispărut şi culoarea gingiei a revenit la normal.
Efectul final este de curăţare, luminozitate, albire uşoară a dinţilor.
Această metodă de profilaxie reprezintă o variantă de albire a dinţilor fără nicio acţiune chimică asupra dintelui doar prin simpla curăţare mecanică a cristalelor de bicarbonat. Efectul acestui gen de albire este de a aduce dinţii la culoarea lor naturală.                               :-)

 

luni, 11 iulie 2011

Ştiaţi că şi adulţii pot apela la sigilarea dinţilor?

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă patru metode de prevenţie primară a cariei dentare: sigilarea dinţilor, fluorizarea generală şi locală, igiena oro-dentară şi igiena alimentaţiei.
Sigilarea este o metodă de prevenire a cariei din şanţuri, fosete, de pe suprafeţele ocluzale (pe care se realizează masticaţia) şi vestibulare ale molarilor şi premolarilor şi de pe suprafeţele orale ale incisivilor superiori.
Aproape 2/3 din numărul total al leziunilor carioase se produc la nivelul şanţurilor şi fosetelor. S-a stabilit că aceste zone sunt de 8 ori mai vulnerabile la carie decât restul suprafeţelor coronare.
În mod natural saliva protejează suprafeţele dentare netede de alimentele acide sau lipicioase, însă nu spală şi suprafeţele cu sanţuri şi fisuri. Acestea au un diametru mai mic decât cel al firului periei de dinţi şi sunt profunde, astfel încât prin periaj nu reuşim să realizăm o bună igienizare.   

Sigilarea reprezintă un mod sigur şi nedureros de a proteja dinţii de carii, manoperă neinvazivă ce nu presupune efectuarea anesteziei sau folosirea frezelor.
Sigilantul este un material special, răşină compozită, destinat acestei manopere, ce conţine particule de fluor care se eliberează treptat pe o perioadă îndelungată de timp. Sigilanţii  sunt  transparenţi sau opaci şi chiar coloraţi.
Sigilantul formează o barieră care ţine alimentele şi bacteriile departe de suprafeţele retentive ale dinţilor. Această barieră protectoare acoperă toate micile neregularităţi de pe suprafaţa dintelui transformând-o într-una uşor accesibilă curăţirii şi autocurăţirii. 
Procedeul este destul de rapid, durează doar câteva minute (aprox. 5 min.) pentru fiecare dinte în parte. Dintele se curăţă prin periaj profesional şi Air-Flow şi se aplică substanţa care face adeziunea între sigilant şi dinte. În final se aplică sigilantul care este întărit cu ajutorul lămpii cu ultraviolete. Aplicarea sigilantului se realizează cu aplicatoare speciale, cu vârfuri de unică folosinţă. Sigilantul trebuie să acopere toate şanţurile, precum şi versanţii cuspizilor adiacenţi.
Manopera este în totalitate nedureroasă iar ocazional este necesară intervenţia pentru mici finisări ale materialului. Sigilările au durabilitate de câţiva ani, dar este bine ca medicul dentist să verifice în mod regulat integritatea acestora. Studiile au confirmat o menţinere a materialelor de sigilare de 57% după 10 ani sau de  95% după 2 ani de la sigilare. Atât timp cât materialul nu se desprinde şi izolează perfect zona, nu vor apărea carii la acest nivel. 
Sigilările se fac imediat după ce erup dinţii permanenţi ai copiilor. Acest lucru se întâmplă în jurul vârstei de 5-7 ani (variază de la copil la copil) iar restul dinţilor se sigilează pe masură ce erup.
Incidenţa cariei dentare în urma sigilării dinţilor se reduce cu până la 80%. Sigilarea  reprezentând astfel, metoda de elecţie în profilaxia cariei dentare la copii şi nu numai.
Şi adulţii pot solicita sigilarea dinţilor atât timp cât dintele respectiv este indemn de carie. 
Această metodă este una complementară în prevenţie. Să nu se înţeleagă că dinţii odată sigilaţi, nu mai trebuie periaţi!
                                                                                                               :-)

luni, 4 iulie 2011

Istoria Periuţei De Dinţi



                       Dragii mei,

în fiecare dimineaţă şi seară (cel puţin) ne spălăm cuminţi şi conştiincioşi pe dinţi, dar de câte ori ne-am întrebat când şi cum a apărut periuţa de dinţi???
Ei bine, precum o scurtă poveste de seară, înainte de culcare, vă prezint istoria ei.   


       Periuţa de dinţi, cea pe care o folosim astăzi, nu a fost inventată până în anul 1938. Totuşi date despre forme anterioare de periuţe există încă din anul 3.000 î.Hr. 
Descoperirile arheologice în mormintele egiptene dovedesc că, prima periuţă de dinţi a fost un mic băţ care se mesteca la un capăt până se desfăcea în filamente, care apoi se freca de dinţi. Se foloseau crenguţe aromatice pentru împrospătarea respiraţiei.
La unele popoare primitive, asemenea beţişoare se utilizează şi azi (de ex. Miswak).
Chinezii vor face următorul mare pas în istoria periuţei de dinţi, în 1498, inventând primele periuţe cu peri. Acestea aveau însă forma unei pensule. Perii proveneau de la porci şi erau prinsi de beţişoare de bambus sau de oscioare.
Această versiune a chinezilor a fost adusă de către comercianţi în Europa. Însă aici perii de porc Siberian au fost consideraţi ca fiind prea tari şi au fost înlocuiţi cu peri de cal.
Medicul francez Pierre Fauchard, considerat tatăl stomatologiei moderne, a criticat în manualul său, din 1728, periuţele de dinţi ineficiente, prea moi confecţionate din păr de cal.
Englezul William Addis a fondat în 1780 prima firmă care producea periuţe de dinţi în mod profesionist din oscioare şi peri de vacă. Periuţa de dinţi era, insă, un articol de lux al celor bogaţi.
Cu inventarea nailonului în 1938 a devenit posibilă fabricarea ieftină, în masă, a periuţelor de dinţi. Prima generaţie de periuţe de dinţi era însă atât de tare, încât putea să rănească gingiile, prin urmare nu erau de recomandat. De abia în 1950 a devenit disponibil nailonul mai moale, care se potrivea mai bine.
Spălarea dinţilor a devenit destul de târziu un obicei larg răspândit. De exemplu, în Statele Unite, de abia după cel de al doilea razboi modial. Asta deoarece soldaţii au fost obligaţi să se spele pe dinţi şi au adus acest obicei în familiile lor.
Prima periuţă de dinţi cu adevărat electrică a fost produsă de suedezi în anul 1939. Acestea au ajuns în America de abia în 1960, comercializate de compania Squibb sub numele de Broxodent.


Astăzi, periuţele de dinţi, atât manuale cât şi electrice, sunt prezente în diverse forme şi mărimi. Mânerul este realizat din material plastic turnat iar perii sunt din nailon. Cele mai recente modele includ mânere drepte, în unghiuri, curbate, îmbracate în cauciuc moale pentru o mai uşoară prindere şi mânuire.
Perii sunt din material sintetic, şi variază de la foarte moi la moi ca textură, deşi sunt disponibile şi variante cu peri mult mai duri. Capul periuţei se găseşte şi acesta într-o gamă largă de modele, de la foarte mici pentru copilaşi, mai mari pentru adolescenţi şi normale pentru adulţi.
Fundamental, periuţa de dinţi nu s-au schimbat încă din vremea egiptenilor şi babilonienilor - un mâner de prindere, şi un capăt din peri pentru curăţarea dinţilor.
De-a lungul istoriei sale, periuţa de dinţi a evoluat pentru a deveni un instrument proiectat ştiinţific, cu design modern, ergonomic şi din materiale sigure şi igienice, spre beneficiul tuturor.       

                                                                                      
                                                                                                       Somnic pufos   :-)


Surse pentru istoria periuţei de dinţi:
http://en.wikipedia.org/wiki/Toothbrush 
http://users.forthnet.gr/ath/abyss/History-of-the-Toothbrush.html
http://inventors.about.com/od/dstartinventions/a/dentistry_2.html http://www.loc.gov/rr/scitech/mysteries/tooth.html http://www.toothbrushexpress.com/html/toothbrush_history.html


marți, 21 iunie 2011

Ce facem dacă după o masă în oraş sau la birou nu avem posibilitatea de a ne spăla pe dinţi ?

O dantură sănatoasă nu se datorează doar unei alimentaţii echilibrate, ci, în special, a unei igiene corecte şi riguroase.
Ştim cum trebuie să ne spălăm pe dinţi (cu periuţa menţinută în unghi de 45 grade, mişcări rotative pe faţa orizontală a dinţilor, apoi pe partea interioară şi exterioară a lor, limba, obrajii), de câte ori, cât timp, dar ce facem când nu avem la îndemână pasta şi periuta ???
Mesele în oraş sau la birou fac parte din activitatea noastră cotidiană dar nu mereu avem posibilitatea de a realiza un periaj. În aceste situaţii putem apela la aţa dentară, apa de gură, guma de mestecat, măr, morcov, brânzeturi.
Aţa dentară = Dental Floss- se găseşte în aproape toate farmaciile, chiar şi în magazine, este accesibilă ca preţ de cost şi, din tot arsenalul, de igienă orală, este obiectul cel mai uşor de depozitat. Studiile arată că folosirea floss-ului reduce cu până la 80% riscul apariţiei cariilor.
Atenţie!!! Aţa dentară se inseră în spaţiile interdentare cu blândeţe, fără mişcări bruşte şi prea puternice, pentru a evita lezarea gingiei. Agresiunea repetată a papilei interdentare poate duce în timp la instalarea bolii parodontale, prin pătrunderea constantă a microbilor.
Apa de gură - este de asemenea recomandată deoarece poate ajunge în spaţii greu accesibile periuţei de dinţi. Datorită compoziţiei are efect antiseptic dar şi un gust plăcut. Folosită în mod corect şi constant, de 2-3 ori pe zi, timp de minim 30 de secunde, distruge majoritatea bacteriilor. Însă, atenţie, apa de gură este doar un adjuvant şi niciodată nu înlocuieşte în totalitate periajul. Alegeţi întotdeauna o apă de gură fără alcool.
Guma de mestecat - este probabil cea mai la îndemână metodă. Efectul său este atât de curăţare mecanică cât şi de stimulare a secreţiei salivare, salivă care spală resturile alimentare dar şi neutralizează acizii prezenţi în gură la sfârşitul unei mese. Mestecaţi doar gumă fără zahăr pentru avea beneficiile menţionate şi nu mai mult de 10-15 minute.
Ronţăiţi un morcov crud sau un măr la finele unei mese. Stimulează secreţia salivară, înlătură resturile alimentare şi ajută la întărirea gingiilor. Atenţie însă la digestie deoarece fructele fermentează dacă nu sunt consumate pe stomacul gol sau la o oră după ce am mâncat.
Francezii apelează la brânzeturi în locul deserturilor. Brânzeturile sunt bogate în calciu, cresc ph-ul din gură, iar prin grăsimile conţinute oferă o peliculă de protecţie a dinţilor.
Există variante prin care putem să ne menţinem o bună sănătate a dinţilor după o masă în oraş sau la birou, dar nimic nu substituie un periaj corect. Astfel, nu vă feriţi să purtaţi cu dvs. o periuţă şi o pastă de dinţi. Veţi da dovadă de respect de sine şi sănătate.
Pentru orice întrebări şi nelămuriri nu ezitaţi să vă contactaţi medicul stomatolog.     :-)