Dragii mei,
în fiecare dimineaţă şi seară (cel puţin) ne spălăm cuminţi şi conştiincioşi pe dinţi, dar de câte ori ne-am întrebat când şi cum a apărut periuţa de dinţi???
Ei bine, precum o scurtă poveste de seară, înainte de culcare, vă prezint istoria ei.
Descoperirile arheologice în mormintele egiptene dovedesc că, prima periuţă de dinţi a fost un mic băţ care se mesteca la un capăt până se desfăcea în filamente, care apoi se freca de dinţi. Se foloseau crenguţe aromatice pentru împrospătarea respiraţiei.La unele popoare primitive, asemenea beţişoare se utilizează şi azi (de ex. Miswak).
Chinezii vor face următorul mare pas în istoria periuţei de dinţi, în 1498, inventând primele periuţe cu peri. Acestea aveau însă forma unei pensule. Perii proveneau de la porci şi erau prinsi de beţişoare de bambus sau de oscioare.
Această versiune a chinezilor a fost adusă de către comercianţi în Europa. Însă aici perii de porc Siberian au fost consideraţi ca fiind prea tari şi au fost înlocuiţi cu peri de cal.
Medicul francez Pierre Fauchard, considerat tatăl stomatologiei moderne, a criticat în manualul său, din 1728, periuţele de dinţi ineficiente, prea moi confecţionate din păr de cal.
Englezul William Addis a fondat în 1780 prima firmă care producea periuţe de dinţi în mod profesionist din oscioare şi peri de vacă. Periuţa de dinţi era, insă, un articol de lux al celor bogaţi.
Cu inventarea nailonului în 1938 a devenit posibilă fabricarea ieftină, în masă, a periuţelor de dinţi. Prima generaţie de periuţe de dinţi era însă atât de tare, încât putea să rănească gingiile, prin urmare nu erau de recomandat. De abia în 1950 a devenit disponibil nailonul mai moale, care se potrivea mai bine.
Spălarea dinţilor a devenit destul de târziu un obicei larg răspândit. De exemplu, în Statele Unite, de abia după cel de al doilea razboi modial. Asta deoarece soldaţii au fost obligaţi să se spele pe dinţi şi au adus acest obicei în familiile lor.
Prima periuţă de dinţi cu adevărat electrică a fost produsă de suedezi în anul 1939. Acestea au ajuns în America de abia în 1960, comercializate de compania Squibb sub numele de Broxodent.
Astăzi, periuţele de dinţi, atât manuale cât şi electrice, sunt prezente în diverse forme şi mărimi. Mânerul este realizat din material plastic turnat iar perii sunt din nailon. Cele mai recente modele includ mânere drepte, în unghiuri, curbate, îmbracate în cauciuc moale pentru o mai uşoară prindere şi mânuire.
Perii sunt din material sintetic, şi variază de la foarte moi la moi ca textură, deşi sunt disponibile şi variante cu peri mult mai duri. Capul periuţei se găseşte şi acesta într-o gamă largă de modele, de la foarte mici pentru copilaşi, mai mari pentru adolescenţi şi normale pentru adulţi.
Fundamental, periuţa de dinţi nu s-au schimbat încă din vremea egiptenilor şi babilonienilor - un mâner de prindere, şi un capăt din peri pentru curăţarea dinţilor.
De-a lungul istoriei sale, periuţa de dinţi a evoluat pentru a deveni un instrument proiectat ştiinţific, cu design modern, ergonomic şi din materiale sigure şi igienice, spre beneficiul tuturor.
Somnic pufos :-)
Surse pentru istoria periuţei de dinţi:
http://en.wikipedia.org/wiki/Toothbrush
http://users.forthnet.gr/ath/abyss/History-of-the-Toothbrush.html
http://inventors.about.com/od/dstartinventions/a/dentistry_2.html http://www.loc.gov/rr/scitech/mysteries/tooth.html http://www.toothbrushexpress.com/html/toothbrush_history.html
Medicul francez Pierre Fauchard, considerat tatăl stomatologiei moderne, a criticat în manualul său, din 1728, periuţele de dinţi ineficiente, prea moi confecţionate din păr de cal.
Englezul William Addis a fondat în 1780 prima firmă care producea periuţe de dinţi în mod profesionist din oscioare şi peri de vacă. Periuţa de dinţi era, insă, un articol de lux al celor bogaţi.
Cu inventarea nailonului în 1938 a devenit posibilă fabricarea ieftină, în masă, a periuţelor de dinţi. Prima generaţie de periuţe de dinţi era însă atât de tare, încât putea să rănească gingiile, prin urmare nu erau de recomandat. De abia în 1950 a devenit disponibil nailonul mai moale, care se potrivea mai bine.
Spălarea dinţilor a devenit destul de târziu un obicei larg răspândit. De exemplu, în Statele Unite, de abia după cel de al doilea razboi modial. Asta deoarece soldaţii au fost obligaţi să se spele pe dinţi şi au adus acest obicei în familiile lor.
Prima periuţă de dinţi cu adevărat electrică a fost produsă de suedezi în anul 1939. Acestea au ajuns în America de abia în 1960, comercializate de compania Squibb sub numele de Broxodent.
Astăzi, periuţele de dinţi, atât manuale cât şi electrice, sunt prezente în diverse forme şi mărimi. Mânerul este realizat din material plastic turnat iar perii sunt din nailon. Cele mai recente modele includ mânere drepte, în unghiuri, curbate, îmbracate în cauciuc moale pentru o mai uşoară prindere şi mânuire.Perii sunt din material sintetic, şi variază de la foarte moi la moi ca textură, deşi sunt disponibile şi variante cu peri mult mai duri. Capul periuţei se găseşte şi acesta într-o gamă largă de modele, de la foarte mici pentru copilaşi, mai mari pentru adolescenţi şi normale pentru adulţi.
Fundamental, periuţa de dinţi nu s-au schimbat încă din vremea egiptenilor şi babilonienilor - un mâner de prindere, şi un capăt din peri pentru curăţarea dinţilor.
De-a lungul istoriei sale, periuţa de dinţi a evoluat pentru a deveni un instrument proiectat ştiinţific, cu design modern, ergonomic şi din materiale sigure şi igienice, spre beneficiul tuturor.
Somnic pufos :-)
Surse pentru istoria periuţei de dinţi:
http://en.wikipedia.org/wiki/Toothbrush
http://users.forthnet.gr/ath/abyss/History-of-the-Toothbrush.html
http://inventors.about.com/od/dstartinventions/a/dentistry_2.html http://www.loc.gov/rr/scitech/mysteries/tooth.html http://www.toothbrushexpress.com/html/toothbrush_history.html
somnic pufos =]
RăspundețiȘtergere